Cerul e pretutindeni și începe de la picioarele tale
Ar fi trebuit să mor de atâta suferință, nu să mă îndrăgostesc.
Lennie este o tânără de 17 ani, cântă la clarinet și iubește foarte mult cărțile. Își duce viața, liniștită și mulțumită, în umbra expansivei sale surori mai mari, Bailey. Însă, când Bailey moare subit, Lennie e catapultată in mijlocul scenei propriei sale vieți și, în pofida experienței sale nule în privința băieților, se trezește dintr-odată oscilând între doi. Toby este fostul iubit al lui Bailey; durerea pierderii din sufletul lui o oglindește perfect pe cea a lui Lennie. Joe este sosit recent în orașul lor, tocmai din Paris, și este posesor al unui zâmbet atât de magic precum talentul lui, fiind un foarte bun interpret la chitară clasică. Pentru Lennie, unul e soarele, iar celălalt luna. Unul încearcă să o scoată din suferința cruntă, iar celălalt o consolează în aceasta. Dar când cei doi se intersectează, universul lui Lennie e pe cale să explodeze.

Mi-a luat 20 secunde să-mi dau seama ce carte e asta. :)))
RăspundețiȘtergereDe ce nu au păstrat-o pe cea simplă?
Mă rog, mă bucur că au tradus-o. :D
Inca de la primele randuri pare o carte pe gustul meu. Cei de la epica au mereu carti frumoase, sper ca vara asta sa apuc sa citesc si eu cateva.
RăspundețiȘtergereFoxette, eu vreau de la Epica continuarea cărții Slam. Din dragoste pentru Layken. Colleen Hoover e un geniu. ♥
RăspundețiȘtergereDa, chiar au cărți super. Probabil pentru că mare parte sunt new adult, contemporary şi e aşa ca lumea săle citeşti. Am mai citit şi Te aştept din cauza obsesiei mele pentru Jennifer L. Armentrout. A fost aşa cozy să o citesc. ♥
N-am auzit de ea pana acum, insa mi se pare atat de faina <3. Vreau sa o citesc!
RăspundețiȘtergereEmanuela, serios? Eu am auzit de multe ori de The sky is everywhere. Poate nu recunoşti coperta aceasta. :D
RăspundețiȘtergere@emanuela, nici eu nu am mai auzit de ea, dar pare o carte frumoasa ca toate de la editura asta.
RăspundețiȘtergere@andra, titlul original nu mi se pare cunoscut.
Aaa, eu am auzit de expresie, de carte nu.
RăspundețiȘtergereFoxette, nicio problema, o sa aflam mai multe cand apare :D
Asa e. Mie una, subiectul imi place cum am mai zis de trei ori pana acum =)). Mai citesti ceva nou acum?
RăspundețiȘtergereOfff, nu chiar. De cand am venit in tara si m-am apucat de scoala de soferi nu prea am cand sa citesc. Am ramas la experiment... Si am aici o carte in franceza, as vrea sa o citesc pana plec. Si inca o tona de carti in romana :((
RăspundețiȘtergereTe cred. Cateodata, din toate cartile pe care le ai necitite, parca iti pare rau de ele si de faptul ca nu ai timp. Pana cand mai stai aici?
RăspundețiȘtergereStau pana pe 9 iunie. Nu e problema, ca o sa le citesc pe toate, am perioade destul de multe in care citesc o carte pe zi, deci eu zic ca am timp :)
RăspundețiȘtergereWow, eu citesc in maxim doua zile o carte daca chiar imi place, daca nu trag de ea si o saptamana. Acum ma apucasem de Al cincelea val, dar citesc cam greu din el.
RăspundețiȘtergereEu citesc repede pentru ca sunt foarte curioasa ce urmeaza si cum se termina, si nu reusesc sa o las din mana pana nu termin. De multe ori stau pana la 4-5 dimineata si citesc. :)
RăspundețiȘtergereEu sforai la ora aia. Cred ca citesc destul de incet, dar nu ma deranjeaza. Cand ma grabesc sa citesc sar peste cuvinte sau uit ce se intampla... mai bine citesc incet, e timp.
RăspundețiȘtergerePacat daca sforai la varsta asta :)). Glumesc, e foarte bine sa dormi la ore normale. Eu nu pot, asa sunt eu, dorm destul de tarziu. Si dorm un numar mic de ora pe noapte (5-6). Legat de citit, m-am obisnuit in timp sa citesc repede si sa inteleg tot, sincer, chiar nu citesc superficial. Sunt tehnici de dezvoltare a cititului rapid, stiu ca prin liceu tot ma jucam cu ele :)
RăspundețiȘtergereHahaha, nu sforai=)). Intr-un timp nu puteam sa dorm pana la 1 noaptea, nu stiu de ce. Dar acum sunt bine mersi. Dorm ca un prunc.
RăspundețiȘtergereErai prea odihnita, acum esti stresata cu examenul si obosita. O sa revina la vara starea aia :D
RăspundețiȘtergereTotul are sens. Oricum, la vara o sa fiu mai mereu pe afara. Tu mergi undeva? Sau esti cu serviciul?
RăspundețiȘtergereLa vara vin iar in tara, in august, si sper sa imi gasesc de lucru pana atunci, pentru cand ma intorc in Franta in septembrie.
RăspundețiȘtergereFrumos. Mi-ar placea sa vizitez o data Franta, e una din tarile mele preferate.
RăspundețiȘtergereHai la mine, am o camera libera, te gazduiesc cu drag. :D
RăspundețiȘtergereMi-ar face foarte mare placere. Stai sa-mi fac bagajele, vin acum.=)) Iau Nimbus 2000 si ajung cand vrei tu.
RăspundețiȘtergereStai sa ajung acolo intai, programeaza intre 14 si 19 iunie, ca oricum raman singura, radu pleaca in Canada intr-o delegatie :D. Asta a fost ultimul comentariu si la mine. Pupici.
RăspundețiȘtergereFoxette, cum e Al cincilea val? Vreau si eu sa-l citesc si sunt curioasa cum ti se pare :)
RăspundețiȘtergere